S-a stabilit FINALA Campionatului Mondial de handbal feminin! Favorita Danemarca a fost eliminată

S-a stabilit FINALA Campionatului Mondial de handbal feminin! Favorita Danemarca a fost eliminată
Publicat: 16/12/2023, 07:44

Norvegia şi Franţa vor fi echipele care vor disputa finala Campionatului Mondial de handbal feminin din Danemarca.

Norvegia, campioana mondială en titre, a câştigat dramatic în faţa Danemarcei, la Herning, cu 29-28 (9-14, 14-9, 6-5), după prelungiri, printr-un gol marcat Henny Reistad în ultima secundă din over-time. Reistad a încheiat meciul cu 15 goluri, marcând mai mult decât jumătate din reuşitele echipei sale.

S-a stabilit FINALA Campionatului Mondial de handbal feminin! Favorita Danemarca a fost eliminată

În cealaltă semifinală, campioana olimpică Franţa a dispus de Suedia cu 37-28 (19-11) şi vizează al treilea său titlu mondial, după cele din 2003 şi 2017

Va fi pentru a cincea oară când cele două echipe se înfruntă în finala Campionatului Mondial, bilanţul acestor dueluri fiind de 3-1 pentru scandinave, care au devenit campioane în 1999, 2011 şi 2021, în timp ce Franţa a cucerit titlul în 2017. Norvegia are patru titluri mondiale în palmares, unul fiind obţinut în 2015, în faţa Olandei.

Finala Campionatului Mondial de handbal feminin este programată duminică, de la ora 20:00. Cele două finaliste au fost adversare și în faza grupelor principale, unde a fost 24-23 pentru Franța.

România, obiectiv ratat la handbal

România a ratat obiectivul său la acest turneu final, calificarea în sferturile de finală (locurile 1-7), care ar fi asigurat prezenţa la un turneu preolimpic.

Formația antrenată de Florentin Pera s-a clasat pe locul 12 în ierarhia finală a competiției. Cristina Neagu şi-a anunţat retragerea din naţională, ea notând, miercuri, într-un mesaj pe Facebook, că drumul său cu echipa naţională se încheie, dar călătoria sa continuă.

România este singura naţiune din lume care a participat la toate ediţiile Campionatului Mondial, care a ajuns la ediţia a 26-a. Palmaresul naţionalei României la Mondiale include patru medalii: aur – 1962, argint – 1973, 2005, bronz – 2015. La ediţia din 2021, România s-a clasat pe locul 13, iar titlul mondial a revenit Norvegiei.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce ar face Ungaria dacă ar fi atacată de Rusia. Răspunsul șocant dat de un...
Vedeta pe care fanii abia o mai recunosc. Ar fi ajuns așa din cauza fostei...
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
Israelul monitorizează o uriașă armată masată la graniță, care așteaptă ordinele Hezbollah
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la "Puterea Dragostei" și-a înmormântat soția ucisă...
Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, consideră un păcat cununiile oficiate sâmbăta. „Cei care fac rămân mereu...
Vine iarna în București. Pe ce dată cade prima zăpadă în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
O femeie din Bacău și-a revenit inexplicabil din comă și a început să cânte. Cum...
România, lovită de sâmbătă de una din cele mai puternice furtuni. Trei judeţe, cele mai...
"I-a murit creierul" Cel mai monstruos culturist din lume a decedat. Ilia avea 36 de...
A murit Maggie Smith, actrița cunoscută pentru rolurile din filmele „Harry Potter” și „Downton Abbey”....
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Luminile de zi sau faza scurta? Ce trebuie să aprinzi când circuli pe șoselele din...
Premierul Marii Britanii se va întâlni cu Ursula von der Leyen pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu...
Obiect CIUDAT, detectat pe radare în timp ce trecea pe lângă Pământ
S-a rupt coaliția. Lovitura dată Ciucă l-a năucit pe Ciolacu
Moment emoționant pe scena iUmor. Cătălin Bordea: „Ăsta este un moment pentru care ești recunoscător...
"Ea era rece, moartă, iar el abia respira" Ana Maria a murit în beci, lângă...
Mihai Albu, despre discuțiile de după despărțirea de Iulia Albu. Designerul mărturisește că el a...
Cine este Ruxandra și cu ce se ocupă nora foștilor soți, Alin Oprea și Larisa...
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau...
Tot mai mulți oameni folosesc ChatGPT, iar asta nu este neapărat de dorit